Solutia anticriza pentru companii: moralitatea

de Cristina Bobe, publicat pe HotNews.ro
Marţi, 22 iunie 2010, 22:21 Economie | Companii

Contextul crizei mondiale actuale ar trebui sa ne invite catre un moment de introspectie si de revizurire a principiilor care ne ghideaza actiunile. Este criza mondiala o urmare a faptului ca niste oameni bine intentionati(investitori, comercianti etc.) au pierdut controlul unui sistem financiar complex sau este o urmare a fraudelor, a coruptiei, a unui lobby excesiv pentru interese personale? Raspunsul combina, poate, elemente ce tin de ambele intrebari, insa dincolo de orice context financiar, este limpede faptul ca oamenii au nevoie de un sistem etic care sa fie axat pe valori precum responsabilitatea si onestitatea. Despre importanta eticii in mediul de afaceri ne vorbeste Cristian Ducu, coordonator al "Centrului de Cercetare in Etica Aplicata" din cadrul Facultatii de Filosofie(Universitatea Bucuresti).

"Etica nu are cum sa fie un moft. Daca iti inseli partenerul de afaceri, ceea ce este neetic, vei sfarsi prin a pierde afacerea, prin a pierde profitul acelei afaceri. Daca iti inseli clientii scriind pe eticheta produsului tau altceva decat este in realitate, atunci acei clienti nu se vor intoarce la tine." declara Cristian Ducu.

Etica este capabila sa atraga un profit mai mare pentru firme

Filosoful francez Jean-Loup d'Autrecourt amintea de curand faptul ca "lipsa de igiena morala a indivizilor are drept consecinta pe langa instabilitatea familiala, chiar si instabilitatea sociala. Daca nu exista o baza morala solida se poate ajunge pana la tulburari politice grave". Aceasta este situatia Romaniei in momentul de fata, insa managementul eticii in organizatii poate fi de un real folos in asemenea momente. Desi, pe termen scurt, comportamentul etic pare sa nu contribuie la prosperitatea unei companii, pe turmen lung conduita morala ajuta la stabilizarea si chiar la cresterea profitului unei firme.

"Nu cred ca trebuie sa convingem cetatenii ca etica este capabila sa atraga un profit mai mare pentru firme, ci trebuie sa-i convingem pe oamenii de afaceri ca este mai profitabil pe termen mediu si lung sa-si dezvolte propria lor moralitate. Iar cu cat aceasta moralitate este mai puternica, adica este mai bine dezvoltata, cu atat ea va contribui la intarirea reputatiei firmei sau companiei. Plus ca daca ar exista un sistem de management al eticii si al conformitatii la nivelul firmelor, acest lucru s-ar putea traduce in anumite beneficii pe care managerii le pot cuantifica in bani" explica Cristian Ducu.

Nu numai corectitudinea practicata de o companie fata de clientii sai este importanta in stabilirea unui comportament etic, ci si regulile ce vizeaza conduita angajatilor. Cristian Ducu este de parere ca "daca o companie are un sistem de management al eticii si conformitatii care functioneaza, nu doar ca sa bifeze in vreun raport sau ca sa dea bine in presa, atunci acest sistem reuseste sa previna conflictele interne si accidentele de munca, furturile din bunurile companiei si fraudele, utilizarea resurselor companiei in alte scopuri decat cele pentru care sunt acolo etc. Iar toate acestea se masoara in bani. Functionarea unui astfel de sistem contribuie la intarirea sentimentului de siguranta al angajatului, la identificarea acestuia cu valorile companiei, deci la o performanta mai mare."

Cuvantul angajatului ar trebui sa fie unul valoros

Ceea ce sta la baza managementului eticii in organizatii este codul de etica. Din pacate, in Romania nu se acorda inca suficienta importanta acestui domeniu, astfel incat managerii abia daca stiu in ce consta diferenta dintre un cod de etica, un cod de conduita si regulamentul de ordine interioara. Cristian Ducu explica urmatoarele: "codurile de etica trebuie sa fie liantul dintre comportamentul individizilor in afara companiei, în viaţa de zi cu zi, şi comportamentul lor in organizaţie. Ce te faci când un angajat pleaca de la munca în salopeta pe care scrie mare, pe spate, numele companiei tale, iar angajatul aflat in metrou scuipa pe jos seminte si vorbeste vulgar? Oare nu-ti pierzi in acest fel increderea celor care asista la un astfel de spectacol?".

Codul de etica ar trebui sa schiteze prioritatile etice la care o afacere alege sa adere. Prin intermediul acestor prioritati se intentioneaza respectarea unei distributii corecte a bunurilor economice si a serviciilor in randul populatiei, care are dreptul de a lucra, de a-si alege liber locul de munca, precum si dreptul la conditii de lucru si remuneratie favorabile.

In demersul de alcatuire a unui cod etic, cuvantul angajatului ar trebui sa fie unul foarte valoros. Codurile de etica si conduita profesionala, adica documente care contin norme care sa reglementeze atat aspectele morale cat si pe cele profesionale implicate in activitatea unei companii, trebuie sa ia nastere din valorile si principiile angajatilor acelei companii. Este un proces destul de complex prin care angajatii sunt implicati in identificarea valorilor lor comune si in dezvoltarea codului de etica. Multi cred ca asta este o pierdere de vreme. Insa pentru acestia am o intrebare: cum pot cere unui angajat sa respecte un cod de etica pentru care angajatul respectiv nu simte nici un atasament fiindca nu contine valori pe care el sa le impartaseasca?

De ce sacrificarea principiilor etice duce la pierderi financiare?

"Sunt multe modalitati in care pierd companiile. Pierd fiindca angajatii incep sa fie nemultumiti si pretind o parte din proprietatea companiei; asa ca ajung sa foloseasca resursele companiei in interes personal. Am un exemplu foarte bun in acest sens: soferul unei firme de distributie de aparatura electronica merge acasa cu masina de transport marfa in fiecare seara; in weekend, el face un ban in plus folosind masina respectiva ca sa care cartofi si alte marfuri pentru cei care vand in piata. Compania respectiva va fi nevoita sa schimbe piese de la masina respectiva mai repede decât dacă ar fi utilizata doar in scopurile pentru care a fost cumparata. Pe de alta parte, companiile pierd si mai mult pentru ca isi pierd reputatia" explica Cristian Ducu.

Moralitatea este o solutie rationala in vreme de criza

Un studiu realizat de "Knights of Columbus" si "Marist College Institute for Public Opinion" in S.U.A.(2009) dezvaluie faptul ca mai mult de jumatate din populatia americana, precum si doua treimi din managerii de top acorda calificative foarte mici companiilor de prestigiu, in legatura cu onestitatea si alte principii etice pe care acestea le practica. Companiile mici au însa o reputatie mult mai buna in aceasta privinta. Același studiu mai indică si faptul ca managerii americani tin foarte mult cont de reputatia unei companii, atunci cand decid sa investeasca in ea. Un ultim rezultat interesant este acela ca o buna parte dintre oamenii de afaceri americani considera ca este posibil sa obtii succes, fara a te dezice de principiile etice.

Mai mult decat a tine cont de reputatia etica a unei companii, principiile morale ar trebui luate mai mult in vizor intr-o lume care sufera (inclusiv financiar) de pe urma faptului ca politicienii au uitat sa actioneze tinans seama de interesul public, bancherii au uitat sa acorde imprumuturi chibzuite familiilor cu buget restrans etc.

Mai multa reflectie asupra consecintelor pe care deciziile companiilor le au asupra societatii, sunt, din nou, binevenite. Managementul eticii in organizatii ar trebui, poate, sa aiba in vedere si politicile de salarizare, precum si cele de oferire a bonusurilor. Pana acum, negocierea salariului nu a depins decat de perfomanta si de responsabilitatile atribuite unui individ. Poate ca ar fi momentul ca politicile de salarizare ale companiilor sa tina cont si de compatibilitatea angajatilor cu un set de principii morale.

Intr-un articol din revista "Liberate the Mind", profesorul de etica si management, Eduard Kimman, scrie: "Legatura dintre etica si criza financiara, rezida nu in ceea ce s-a intamplat in trecut, ci in ceea ce ar trebui sa aiba loc in viitor."

Sunt campaniile de responsabilitate sociala cu adevarat etice?

de Cristina Bobe, publicat pe HotNews.ro
Duminică, 20 iunie 2010, 22:13 Economie | Companii

Conceptul de responsabilitate sociala corporativa (CSR) devine din ce mai familiar mediului de afaceri romanesc. Exista insa mari confuzii legate de persoanele a caror responsabilitate ar trebui sa fie derularea acestor campanii. Dezvoltarea activitatilor de responsabilizare sociala ar putea constitui datoria unui specialist in etica aplicata, a managerilor de top dintr-o companie sau a firmelor de branding si de consultanta in acest domeniu. Existenta unei palete largi de responsabili pentru aceste campanii, dovedeste faptul ca este dificil de precizat care este componenta esentiala a actiunilor de responsabilizare sociala: cea etica sau cea care tine de marketing si PR?

Emil Mesaros, manager al companiei "E.M. Brand Consultants", sustine: "Bineinteles ca orice actiune de CSR are o componenta puternica de demers etic. Problema este cand vorbim doar despre demers etic si nimic altceva intr-o actiune de CSR. In primul rand, ideea de demers etic are limite foarte neclare si greu de cuantificat. Daca atunci cand o companie isi calculeaza impozitele, e foate clar ce e cinstit si etic sa faca si ce nu, atunci cand vorbim de obligatie morala, sau de a decide care valoare sociala trebuie sustinuta in dauna alteia lucrurile depind de la individ la individ si devin brusc foarte relative, deci foarte arbitrare. Ca atare, pe langa demersul etic, trebuie sa existe si alti factori care sa anime initiativa de CSR, convergenta intre interesele societatii si cele ale companiei despre care am vorbit anterior fiind unul dintre ele."

Cristian Ducu, reprezentant al "Centrului de Cercetare in Etica Aplicata, se pozitioneaza diferit fata de aceasta problema: "CSR este un curent din ce in ce mai puternic in lume, dar este fara dar si poate o moda. Este o moda pentru ca este lipsit de substanta si de la un an la altul incearca sa mai introduca lucruri din diverse alte domenii pentru a mentine interesul pentru ea. Insa CSR nu este etica si nici nu vizeaza un scop de natura morala. In formele sale cele mai rudimentare, asa cum se intampla acum in Romania, dar si in alte tari mai "civilizate" in acest domeniu, este un exercitiu de PR si de filantropie corporativa, o incercare de a spala imaginea companiilor."

Departe de a constitui un demers etic, CSR sunt in opinia lui Cristian Ducu o posibilitate a firmelor de a muta atentia populatiei de la obligatiile legale pe care ar trebui sa le indeplineasca o companie, la o actiune de binefacere: "o companie romaneasca, mare poluator, face reclama la actiunile de plantare pe care le desfasoara cu voluntari. Iar ei numesc aceste actiuni "responsabilitate sociala corporativa". Eu le numesc ipocrizie: compania, ca mare poluator, trebuie sa plateasca o taxa de mediu destul de mare; mai mult, are obligatia de a planta copaci. Insa acestea sunt obligatii legale. ONG-urile si firmele de publicitate profita de pe urma acestei obligatii, iar impreuna cu compania respectiva mai "coc" o "campanie" de CSR."

"Companiile adopta o reactie defensiva si limitata"

"CSR este vazut in mod gresit de multe ori ca responsabilitatea exclusiva a brand managerului, mai degraba decat ca o responsabilitate comuna a tuturor managerilor de top din firma. Acest lucru se intampla din cauza ca, intr-adevar, multe companii s-au apucat de CSR surprinse fiind de raspunsul publicului la aspecte ale activitatii lor pe care nu le vedeau ca fiind parte a responsabilitatii lor de business. De exemplu, NIKE a trebuit sa faca fata unui boicot de masa dupa ce New York Times si alte organisme mass-media au denuntat practicile abuzive de munca ale unor furnizori ai lor din Indonezia" explica Emil Mesaros.

Acesta semnaleaza faptul ca de multe ori, tinta acuzelor sunt marile companii multinationale, care se raporteaza la atacurile adresate de populatie, ca si cum ar fi formulate impotriva reputatiei sau brandului lor. Tipul de reactie adoptat de companii este unul defensiv si limitat, delegand departamentele de marketing si de PR sa solutioneze astfel de probleme.

"Acest gen de atitudine nu este buna pe termen lung, unde ar fi mult mai de recomandat o atitudine proactiva, in care sa se caute activ punctele de intersectie intre interesele companie si cele ale societatii, sa se identifice modul in care rezolvarea unor probleme prin intermediul progresului social se intalneste cu obiective din strategia companiei si sa se efectueze campanii de CSR pe termen lung care sa actioneze in directia respectiva."

"Societatea si sectorul business sunt percepute adesea ca fiind doua entitati aflate in tensiune"

Modul in care ONG-urile isi gandesc de multe ori colaborarea cu companiile, da nastere unei separari intre societate si sectorul business, acestea fiind doua entitati care ar trebui sa conclucreze. In acest tip de relatie, ar trebui considerate beneficiile pe care atat societatea, cat si sectorul le pot avea in comun, atunci cand proiecteaza campanii de responsabilitate sociala. Accentul ar trebui schimbat, prin urmare, de la punctele in care o companie actioneaza gresit, catre acele initiative care pot valoriza atat mediul social, cat si mediul de afaceri.

"Eu unul vad un refuz de-a dreptul incapatanat din partea ONG-urilor si factorilor interesati de diferite cauze sa vada companiile altfel decat ca pe niste furnizori de fonduri, mesajul lor catre companii fiind: "trebuie sa finantati aceasta cauza pentru ca este un lucru bun", un rationament generic, cu argumente generice care nu sunt deloc legate de interesele specifice, strategiile si operatiunile pe baza carora functioneaza companiile respective. Acest gen de abordare are o mare problema: vede societatea si sectorul business ca pe doua entitati aflate in tensiune, mai degraba decat in inter-dependenta."(Emil Mesaros)

In legatura cu aceasta schimbare ce ar trebui operata la nivelul mentalului colectiv, Emil Mesaros face trimitere catre un aspect tratat in "Harvard Business Review" si anume, faptul ca termenul de "responsabilitate sociala corporativa" trebuie sa evolueze in cel de "integrare sociala corporativa".

Etica si morala (sic!)

Revin: a pune in conjunctie etica si morala este o dovada de impostura intelectuala (!). Cuvantul “etic” este sinonim cu termenul “moral”; unul provine din greaca, “eethos” (i.e., ‘caracter’, dif. “ethos”, ‘obicei, deprindere’), iar celalalt din latina, “mores”, si-l traduce pe primul. Asa stau lucrurile de vreo 2000 de ani incoace.

Etica si morala se refera la acelasi lucru, si anume la reflectia asupra comportamentului uman, la reflectia asupra a ceea ce este corect/bine si incorect/rau sa facem. Etica, morala sunt diferite de moralitate: adica acel complex de valori, principii si norme de comportament, care s-au decantat de-a lungul timpului, pentru fiecare comunitate in parte in ritmul si in sensul propriu, si care au capatat sau nu o forma explicita.

Sunt autori “mari” care opereaza cu aceasta distinctie. Asta nu inseamna ca sunt si corecte. Ceea ce mi se pare si mai penibil este citarea necritica a acestor autori, ca si cum ar detine supremul adevar, desi filosofia morala nu intra in aria lor de competenta sau nu pot fi considerati “cunoscatori” intr’ale eticii.

Cel care a scris urmatorul pasaj nu-si da seama ca o asemenea distinctie duce la schizofrenie:

În politică, administraţie publică, afaceri, media, educaţie, medicină ş.a. termenul preferat este cel de etică. Termenul morală este legat de viaţa privată. Respectăm morala în viaţa privatăşi etica în viaţa publică (politică, civică, profesională).

Ar insemna ca ceea ce este moralmente corect in viata privata sa nu fie moralmente corect si in viata publica. Dar oare atunci operam cu sensuri diferite ale termenilor “etic”, “moral”? Este moral sa fac X/este etic sa fac Y?

A introduce distinctia intre spatiul privat si spatiul public in dezbaterea cu privire la ce este moral sa facem conduce la efecte perverse: un politician poate spune ca el a actionat moralmente corect atunci cand a salvat de la moarte un om care zacea pe strada (in sfera lui privata opereaza cu alte norme morale decat in spatiul public), insa la fel de corect era si atunci cand a refuzat sa ia decizia de a trimite un comando militar intr-o zona de conflict pentru a salva o clasa de copii prinsi intr-un conflict civil izbucnit peste noapte (binele etic este mult mai important decat binele moral, sic!). Insa oare in ambele cazuri nu avem de-a face cu principiu moral care sa ne intemeieze actiunile: respectul demnitatii umane?

Sursa: http://blog.cristian-ducu.ro/2010/06/06/etica-si-morala/