Sunday, June 03, 2007

Ce competente avem (2): despre criteriul recunoasterii internationale

De la bun inceput as vrea sa mentionez ca nu am nici un fel de retinere in a vorbi despre competente in domeniul istoriei filosofiei antice sau celei medievale, desi in nenumarate randuri am fost avertizat ori indemnat sa fiu mai 'cumpatat'. Acuzatia ca as contesta autoritatea unui sau altuia nu are nici o valoare in contextul in care cei care acuza nu participa la dialogul despre competente (vezi discutiile din cadrul Seminarului "Aram M. Frenkian"). In al doilea rand, aceste ganduri pe care le public pe blogul personal reflecta doar propriile mele cautari. Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare si binevenita.
*
Deseori se spune ca unul dintre criteriile de evaluare a competentelor unui specialist (sau a unui cadru didactic universitar, de ce nu!) trebuie sa fie cel al recunoasterii internationale de care se bucura la un moment dat. Intrebarea mea este daca acest criteriu este util in a judeca tinerii specialisti, laolalta cu cei mai in varsta. Cu alte cuvinte, am putea oare accepta ca AB sa fie considerat competent si specialist in domeniul X pentru ca se bucura de o oareacare recunoastere in afara tarii, in timp ce CD, mai tanarul sau confrate, e mai putin competent pentru ca pana la momentul evaluarii nu colaboreaza cu mari specialisti straini? (Aceasta este judecata comuna pe care ne-o livreaza mass-media romaneasca in mod constant.)

8 comments:

Anonymous said...

recunosterea internationala ca si criteriu de evaluare pt tineri cercetatori?

Interesanta intrebare? Din pacate ma mira ca nu aplici acelasi predicat in ambele premise. In prima legata de "cei mai batrani" vorbesti de recunoastere in afara tarii. In a doua premisa vorbesti de colaborare internationala. Da, daca vrei colaborarea poate fi o forma de recunostere dar nu in mod necesar. poti sa colaborezi cu cineva si fara sa ii recunosti competentele in cazul in care nu ai de ales.

As mai adauga, piata de idei internationala nu recunoaste valoare in functie de varsta. Cazuri celebre exista. Daca publici, pt ca esti specilizat in filozofie medievala, in "The Journal of the Hist of Phil" sau etc... e o recunoastere care e obiectiva si care nu tine cont de varsta. Cand in "Nous" ii aparea unuia un articol corectat de Quine... crede-ma nu are nici o legatura cu varsta ci cu cat te tine bibilica. Avantjul marilor reviste e impartialitatea cu care publica articole... de aceea recunosterea pe care ti-o dau ei e obiectiva.

Cristian said...

Intr-adevar, intr-o oarecare masura eu echivalez recunoasterea internationala a competentelor cu colaborarea internationala intre specialisti. Asta nu inseamna ca nu pot exista situatii in care o persoana sa nu aiba de ales si sa colaboreze cu cineva care e mai putin competent. Si chiar am cateva exemple elocvente. Dar piata e atat de mare, daca e sa ne gandim la mediul academic international, incat cu greu reusesti sa te impui, sa te invite colegii din strainatate la conferinte si proiecte de cercetare. Sa luam un caz celebru pentru filosofia antica asa cum s-a practicat ea la noi, si anume cel al lui Gheorghe Vladutescu. La cate proiecte sau conferinte internationale dedicate lui Aristotel a participat el in calitate de invitat? Un profesor de la Padova m-a intrebat acum cativa ani daca avem vreun specialist in Aristotel in Romania iar eu am zis oarecum cu strangere de inima ca Gh.V. Evident ca nu il stia, desi cel care imi pusese intrebarea este unul dintre cei mai mari specialisti in Aristotel in viata.

Daca esti specialist in filosofie medievala, atunci esti recunoscut ca atare nu doar prin faptul ca iti apare un articol in "Franciscan Studies", un altul in "Speculum" si prezinti zece comunicari la tot atatea conferinte internationale, ci si prin numarul de editii critice realizate, de traduceri si recenzii la textele tale. In acest domeniu, i.e., al filosofiei medievale, lucrurile sunt mult mai complicate. Problema la noi e ca tinerii s-au apucat sa scrie lucrari de sinteza si sa traduca in nestire inainte de a scrie articole si de a incerca sa realizeze editii critice. Adica exact pe dos decat s-a intamplat in oricare loc cu traditie in domeniul umanioarelor.

Cat priveste impartialitatea marilor reviste, as vrea sa se stearga acest mit cat mai repede din mintea noastra. Exista in foarte multe cazuri un sistem care faciliteaza, de exemplu, membrii grupului care editeaza revista X. Nu a vazut nimeni articole nu tocmai stralucite in "The Journal of the History of Philosophy"? Eu da (acum vreo 8, 9 ani am luat la mana toata colectia de la Biblioteca Fac. de Filos. si mi-am facut fise cu tot ce ma interesa, apoi am continuat cu editia electronica :D).

Intentia mea era doar sa ridic un semn de intrebare vis-a-vis de problema recunoasterii internationale drept criteriu al calitatii in cercetare si educatie. Atat ne zapacesc cei de la minister cu asta incat iti vine sa iti pui mainile in cap.

Ah, si sa nu uit. De la Facultatea de Filosofie din Bucuresti as putea selecta un singur om care se bucura de o reala recunoastere internationala si cativa in devenire. Cei curiosi sa afle cine e persoana se pot intreba un singur lucru: cine e singurul om de la Filos. caruia i s-a incredintat editarea unui numar din "Synthesis"?! Ah, si ce a facut el?! Le-a incredintat aceasta sarcina fratilor Vacariu, doctoranzii sai, si care au facut o treaba atat de buna incat oricine trece pe la Padova si ajunge in biblioteca de la Filos. pot vedea un exemplar din numarul respectiv super conspectat de un prof de acolo.

Anonymous said...

am citit cu interes raspunsul tau si nu pot in mare decat sa iti dau dreptate cu cateva exceptii mici daca imi permiti.

1. cred ca lumea te invita la conferinte in momentul in care considera ca ai ceva de spus. Ei nu pot considera asta atata timp cat nu au citit ce ai produs pana atunci. Deci, asta implica publicatii in limbi straine cat mai multe ceea ce nu e usor.

2. Legat de Vladutescu, l-am vazut odata la Lyon unde era invitat la un colocviu si te rog sa ma crezi a fost JENANT. Nu numai ca nu vorbea franceza (ar fi putut pur si simplu citi de pe foaie) dar a inceput sa vorbeasca liber facand niste greseli elementare. Am ramas surprins pt un academician,sau ma insel si nu e? Teza discursului lui in schimb, daca erai extrem de atent, era interesanta dar prea putin a iesit la iveala.

3. Crede-ma - legat de impartialitatea marilor reviste - ca nu e chiar un mit. Ca nu e ABSOLUTA? Da, fara doar si poate. Dar in orice caz se apropie mult mult mai mult decat... cazuri est europene.

4. Remarc ca intelegi primii pasi ai unui tanar "medievalist" prin recenzii, traduceri, si recenzii la textele tale. Sunt de acord, dar nu 100%. Articole da, rencezii la articolele tale da... traduceri nu mi se pare necesar. Iti dau exemplul filozfiei analitice "medievale" in State. Modelul despre care vorbesti si de care ma simt apropiat e totusi... cel european.

5. Criteriu de cercetare si de educatie? de ce nu rupi acest colos in doua. Un om poate face cercetare si sa fie extraodinar ca si cercetator dar ca profesor un NUL - cazuri de premii Nobel pe economie la University of Chicago de ex. Si un profesor bun poate sa fie extrem de pasionat de predat si fara sa faca cercetare... cele doua pot sa mearga mana in mana, si e ideal... dar nu e neaparat, ce crezi?

6. Nu stiu pe nimeni de la Bucuresti care sa fie recunoscut international. As fi tentat sa zic decanul dupa un PhD la Tulane sau Liiceanu dupa ce am citit unele editii critice pe Heidegger... lumineaza-ma sunt tare curios?

Cristian said...

Trebuie sa recunosc ca aceasta discutie imi zgandara putin orgoliul fiindca pentru mine este un semn din partea unei dezbateri care se lasa de foarte mult timp asteptata.

Am sa ma refer doar la ultimele patru puncte. La 3), ca sa incep in ordinea aparitiei, cred ca este evident faptul ca exista o traditie in Occident cu privire la editarea de articole si de studii in reviste sau volume (fie ele omagiale, fie de alta natura). Asta inseamna ca exista dincolo de orice prietenie si simt de colegialitate un dezvoltat simt al responsabilitatii. Iar in toata aceasta mare piata academica, exceptiile negative sunt greu de observat sau chiar neglijabile. Insa noi, cei din Rasarit, avem impresia ca in Occident totul e facut "by the book" intotdeauna. Acesta este mitul la care ma refeream. Noi credem in mitul acesta pentru ca la noi regula este inversa celei din Occidentul "civilizat". (Poate suna prea pompos, dar cred ca tine de gradul de civilizatie academica si nu de educatia primita de X la universitatea B.)

Cei spui tu la 4) este perfect corect. Exista mai multe cai (path-uri) pe care poti deveni specialist. De exemplu, inteleg de ce medievistii italieni si europeni in genere considera foarte important sa ai la activ editii critice si traduceri ale unor texte medievale. Dar, in acelasi timp, inteleg si modalitatea anglo-saxona de a lucra in domeniul studiilor medievale, si anume fiind mai putin interesat de editarea si traducerea de texte si mai atras de "analiza" a ceea ce spun aceste texte. Insa depinde foarte mult unde vrei sa lucrezi, in Europa sau in America. Eu unul am mari probleme fiindca am pornit pe un drum unde toate trebuie imbinate intr-o armonie perfecta, lucru foarte greu de facut.

5)"Cercetare si educatie" nu e un colos ci modul in care sunt definite universitatile in Europa, adica drept centre de cercetare si educatie. Evident, nu toti cercetatorii care lucreaza la Oxford University sunt si profesori. Insa toti profesorii trebuie sa faca si munca de cercetare fiindca altfel nu prea mai sunt pastrati in departament. La noi la facultate exista un exemplu de foarte slab pedagog, dar cu valente extraordinare pe partea de cercetare. Din pacate, el nu poate sa fie pus sa faca munca de cercetare in domeniul sau pentru ca nu exista un centru de cercetare al facultatii, cum nu exista nici un alt specialist pe domeniul sau angajat la facultate. Ce facem cu el? il eliminam? Eu nu cred ca asta e solutia.

6) Decanul este unul dintre cei "in devenire". Ilie Parvu este singurul profesor de la noi care se bucura de o reala recunoastere internationala. Si e singurul din Romania, m-as incumeta eu sa spun. Cat il priveste pe Liiceanu, desi nu sunt specialist nici in fenomenologie, nici in Heidegger, el nu prea e vazut drept filosof, ci mai degraba ca eseist. S-ar putea sa ma insel, insa asta este imaginea pe care o am eu despre Liiceanu in urma contactelor mele cu mediul fenomenologiei.

Anonymous said...

Merci pt raspuns. Mi-as permite sa adaug si daca risc sa sune putin pretentios "Les grands esprits se rencontrent"
Te-as mai fi intrebat altceva si nu stiu daca e acesta locul potrivit.

Care este situatia in "Applied Ethics" in Romania? Stiu, conceptul e atat de vast incat ai putea sa imi scrii un eseu... dar in mare daca ai putea sa faci o sinteza as fi extrem de multumit... mi se pare din cate stiu ca nu puteam sa intreb o persoana mai capabila acest lucru.
Multumesc.

Cristian said...

Dupa parerea mea, etica aplicata e la inceput in Romania. Exista cativa oameni interesati de acest domeniu nu doar la Facultatea de Filosofie si nu doar la Bucuresti. Adica vei gasi oameni interesati de segmente ale acestui domeniu atat la noi, cat si la ASE sau SNSPA. Apoi exista un interes real si cu o buna penetrare a mediului social si profesional dinspre Cluj (cel care se ocupa acolo de asta este Ion Copoeru).

Nu stiu in ce masura nu poti intreba acest lucru pe cineva mai capabil de vreme ce am putea gasi oameni care au lucrat in programe de etica aplicata in afara tarii. Un exemplu este Daniela Cutas de la SNSPA care a lucrat cu John Harris la Manchester si care a avut si impact social in Romania reusind sa modifice o lege. Mai sunt si altii care sunt destul de competenti pe un anumit segment cat sa poata lucra cot la cot cu cercetatori din strainatate. La noi e mai degraba o problema de mediu, de numar de persoane competente, de vizibilitate.

Exista si impostori in acest domeniu. De exemplu, la Iasi apare o revista de etica aplicata intitulata "Revista Romana de Bioetica" (http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/navigation.jsp) si aflata sub conducerea unui medic. Majoritatea celor care scriu acolo sunt foarte slab pregatiti in acest domeniu (iar unii nici nu reusesc sa scrie bine in limba romana) si publica de regula niste amarate de texte. Uneori se strecoara si articole mai bune, dar sub cam invizibile in marea aceea de articole slabe.

As putea in cateva cuvinte sa rezum interesele celor care se ocupa in Romania de etica aplicata dupa cum urmeaza: cele mai bine vazute segmente ale eticii aplicate sunt bioetica si etica afacerilor, in timp ce etica in domeniul IT&C are vreo trei patru oameni care lucreaza in acesta parte (cel mai notabil este Mihail-Radu Solcan de la noi), vreo doi, trei care se ocupa de etica in conflictele internationale, si alti doi, trei care se ocupa de etica sociala si politica.

In urma cu trei ani am infiintat primul Centru de Cercetare in Etica Aplicata din Romania. M-am chinuit enorm sa-l pun pe picioare, dar de fiecare data ma loveam de un zid. In urma cu un an si jumatate, impreuna cu Profesorul Valentin Muresan am reusit sa pornim un atelier pe etica aplicata (http:www.ccea.ro/aea/) unde sa ne formam si noi, dar si studenti, masteranzi sau doctoranzi. Momentan, imi permit sa spun ca rezultatele sunt timide. In toamna ar trebui sa ne apucam de lucru la un volum despre metodele eticii aplicate. Am strans materiale, am citit, am discutat, acum nu ne mai ramane decat sa scriem.

Era sa uit. Exista mai multe organizatii non-guvernamentale care promoveaza etica aplicata, sau mai bine spus segmente ale ei. E vorba de Junior Achievement Romania, care are un program de etica in afaceri pentru elevi si studenti, si organizatii de media (Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociatia pentru Monitorizarea Presei, Freedom House), interesate de etica mass-media. Ceea ce le apropie pe toate acestea, dincolo de natura lor, este lipsa de specialisti, de oameni cu o pregatire clara in segmentul vizat. Cu totii vorbesc dupa cartile americane (in special americane) pe care le-au citit, dar nu s-au pregatit initial si in filosofie morala si etica aplicata si apoi au aplicat ce au invatat la mediul romanesc. Ei vin cu un discurs total impropriu pentru situatia actuala din tara.

Asa cum sustine Profesorul Valentin Muresan, cine vrea sa lucreze in domeniul eticii aplicate trebuie sa aiba o dubla specializare. Dintr-o mare boala a noastra, a romanilor, dublele specializari sunt imposibile, iar colaborarile intre oameni din domenii diferite cu atat mai mult. Medicii refuza in mod constant sa dezbata impreuna cu noi teme din etica medicala sau bioetica, iar noi nu avem competentele specifice domeniului medical pentru a surprinde toate aspectele sau macar sa stim despre ce vorbim. Putini sunt cei care au o bruma de dubla pregatire. Iti dau un exemplu de situatie unde intr-adevar am avut nevoie de cunostinte dincolo de domeniul meu strict de pregatire (i.e., filosofia). Am tinut de curand un training de etica afacerilor pentru oamenii dintr-o companie mare din Romania. Nu as fi avut cum sa le vorbesc acelor oameni despre relatia dintre directori si angajati daca nu as fi avut o oarecare experienta cu asta. E foarte usor sa iei un exemplu dintr-o carte straina, dar nu are nimic de-a faca cu lumea in care traim acum si aici. La noi, cei care ajung directori se transforma peste noapte si instaleaza in interiorul echipei o ierarhie foarte stricta care degajeaza tensiuni si conflicte interne. Trecerea de la un model ierarhic bazat pe putere la unul mai relaxat, dar bazat pe autoritate, nu este simpla pentru ca se loveste de mentalitatea romanilor. Iar ca sa schimbi asta ai nevoie de programe de lunga durata de schimbare organizationala si instituirea unei culturi organizationale bazata pe principii etice si valori recunoscute de catre toti.

Sper ca am reusit sa te lamuresc cat de cat cum stau lucrurile cu etica aplicata la noi.

Anonymous said...

MULTUMESC frumos... sa stii ca ma gandesc ca acelasi diagnostic de care mi-ai facut si mie parte ar trebui intr-un mod sau altul publicat pe situl centrului de etica aplicata... e important sa stie lumea (in general) de la cei care se implica care e situatia in Romania ???

BAFTA si ma bucur ca am dat de blogul tau.

Cat despre impostura Revistei Romana de Bioetica nu sunt convins... si nu mi se pare suficient sa stiu ca o conduce un doctor si nu un filozof... da, recunosc pe de alta parte ca mai sunt si articole extrem de proaste... dar asta nu trebuie sa opreasca pe nimeni sa incerce sa publice acolo, sau sa se investeasca in acel proiect ca sa ii ridice calitatea... etc.. mi se pare extrem de important sa spun ca acolo unde sunt cat mai multe initiative apare si o posibilitate mai ridicata ca ideile sa se rafineze, sa fie dezbatute, etc, etc...

Concluzia la treaba asta cu Revista Romana de Bioetica e ca nu mi se pare normal ca filozofii sa creada ca au monopolul acestiu domeniu... da ei sunt mai calitativi in sens teoretic daca privesti raspunsurile la problema x... si doctorii faca mai mult "case study" - dar crede-ma ca nu as denigra acest mod de a face bioetica...are si el valoarea lui. Personal, cred, ca ideal e dupa cum spunei si tu o dubla formare... cum din ce in ce mai mult e traditia si in State (MD si PhD).

Anonymous said...

By the way, de ce nu puneti pe picioare o baza de date cu oameni care lucreaza pe acest domeniu... eu as da oricand o mana de ajutor daca ar exista acest interes. In plus, daca observam un adevarat interes de ce sa nu fie pusa pe picioare si o Sociatate Romana de Bioetica cu o publicatie proprie? Daca intentia unui proiect exista as fi incantat sa va ajut...