In ultimele zile s-a vorbit pe toate canalele tv si de radio, prin toate ziarele centrale si locale despre asa-numitul caz Orban. In fapt, totul se invartea in jurul ideii ca ministrul Ludovic Orban ar fi produs un accident in zona Cotroceni soldat cu avarierea unui alt autoturism si a fatadei unui magazin, precum si cu o presupusa victima. Ministrul, asa cum au relatat majoritatea jurnalistilor, ar fi incercat musamalizarea cazului si s-ar face vinovat de nedeclararea accidentului la Politie. Acestea sunt faptele relatate (* de presa romaneasca si nu de martori oculari asa cum s-a tot spus prin stanga si prin dreapta) pana acum, iar ele trebuie probate inainte de a se constitui parte a unei actiuni a institutiilor statului indreptate impotriva ministrului amintit. Pana cand se va dovedi ca lucrurile au stat intr-adevar asa, domnul Ministru sau domnul Popescu sau X-lescu beneficiaza, conform Constitutiei Romaniei, de prezumtia de nevinovatie.
Insa eu nu vreau sa scriu nici despre faptele incriminate, nici despre domnul Orban (printre altele pentru ca imi este antipatic). Subiectul care ma intereseaza este modul cum presa romaneasca a relatat si comentat despre acest "caz". Ceea ce m-a uimit intr-o masura extraordinar de mare -- dar nu din perspectiva cuiva care nu stie ce e in aceasta breasla -- a fost faptul ca acei jurnalisti care se bat cu pumnul in piept ca sunt cei mai inversunati si mai voinici aparatori ai libertatii presei si promotori ai deontologiei profesionale in aceasta profesie s-au incapatanat sa dovedeasca nu doar contrariul ci si faptul ca sunt total lipsiti de orice scrupule in a-si atinge anumite scopuri. Ma refer aici la Robert Turcescu, Mihai Tatulici si Cristian Tudor Popescu, pe de o parte, si la Mihai Gadea si Dana Belciug, pe de alta.
In primul caz, cei trei si echipa Realitatea TV au manipulat informatiile pe care le-au detinut si au incercat sa acrediteze ideea ca respectivul domn ar fi accidentat o tanara si s-ar fi inteles pentru o anumita suma cu parintii acesteia pentru a scapa de scandal. Chiar si daca lucrurile ar fi stat astfel, faptul ca ei nu au prezentat absolut nici o dovada in acest sens, desi au sustinut ca au martori, reprezinta din perspectiva oricarui cod deontologic o grava abatere. In al doilea rand, ei au sustinut ca Orban minte fiindca tace. Orice persoana rationala poate sesiza eroarea unei astfel de argumentari. In al treilea rand, reporterul Realitatea TV care a incercat sa obtina o declaratie din partea rudelor presupusei victime au facut doua greseli elementare: au intrat pe proprietatea privata a familiei respective (si pot fi dati in judecata pentru ca au filmat de pe domeniul privat si nu de pe domeniul public asa cum spune legea) si au formulat niste intrebari care contineau deja raspunsul (evident ca raspunsul pe care il doreau ei).
In schimb, domnul Gadea de la Antena 3 m-a convins ca jurnalistii se cred niste zei mai mici care au dreptul sa faca tot ceea ce vor in numele a ceea ce ei cred ca reprezinta interesul public. Asta s-a intamplat fiindca a sustinut in emisiunea de ieri ca minunata sa colega Dana Belciug nu a comis nici o infractiune atunci cand a vorbit prin telefon cu una din rudele presupusei victime si s-a dat drept un apropiat al dl Orban. Contrar afirmatiei unui alt coleg al dlui Gadea facuta in aceeasi emisiune, Dana Belciug nu poate fi incriminata conform Codului Penal (art.240) pentru uzurparea de calitati oficiale. Insa un astfel de comportament contravine oricarei bune practici in domeniul jurnalistic si nu are nici o valoare in instanta pentru ca declaratia se obtine prin fals (Dana Belciug minte cu privire la identitatea ei, falsifica identitatea).
[voi reveni]
Nu scriu aceste randuri in apararea nimanui si nici acuzator la adresa altora. Pur si simplu sunt consternat de ceea ce se intampla in mediul academic romaneasc, unde, chipurile, oamenii isi pot folosi mai bine mintea/ratiunea/judecata. Se pare ca am gresit presupunand un asemenea lucru. De fapt, lumea romaneasca, indiferent de aspectele la care ne uitam -- politic, economic, social, academic, monden etc. -- este populata de aceleasi incongruente fiinte. Senzatia mea este ca sunt un actor pasiv al unui razboi dus oriunde si nu doar pe campul de lupta.
Dar despre ce este vorba?! Am citit in numarul de maine (i.e., 11 dec. 2007) al "Cotidianului" ca Academia Romana este pusa pe fapte mari. Cerandu-i lui Constantin Balaceanu-Stolnici, acest pastrator al valorilor romanesti autentice si stalp al moralitatii acestei societati dezorientate (sper ca ati surprins ironia -- ah, si sa nu uit, acelasi lucru se poate pune si alaturi de numele altor "boieri ai mintii"), sa ia pozitie fata de acuzatiile aduse de amintita publicatie, ei cred ca vor reusi sa inlature suspiciunile fata de "cel mai inalt for academic" din Romania. Supozitiile demersului lor sunt corecte: cineva trebuie sa ia mai intai atitudine fata de acuzatiile care ii sunt aduse si de-abia apoi judecat si condamnat. Evident ca in Romania de astazi nu mai conteaza deloc daca o persoana este condamnata inainte de a fi judecata. Insa eu nu sunt de acord ca un astfel de demers este cel putin bine intentionat. Vulpile nu pot judeca o vulpe pentru ca a furat o gaina din cotet si a mancat-o. Ar fi fost de preferat, dar imposibil in conditiile actuale, ca aceia care se vor pronunta in legatura cu prezenta unui presupus "turnator" in interiorul Academiei Romane sa fie ei insisi lipsiti de orice suspiciune. Dar acesta este un dezirat, nu si o situatie de fapt. De foarte mult timp se vorbeste despre "cuibul de viespi" de la Academiei si din institutele de cercetare pe care le gireaza. Exemplele sunt oferite deja de presa din toata tara si nu am sa insist si eu.
In al doilea rand, am mari semne de intrebare vis-a-vis de judecatile reparatorii. Asa cum spunea si Emi Socaciu in teza lui de doctorat: care sunt criteriile dupa care sa te ghidezi in repararea unei daune, pana unde ar trebui sa mearga actiunea reparatorie. E justificat sa ii iei titlurile academice unui individ pe motiv ca el a facut politie politica? evident, in cazul in care acele titluri sunt obtinute pe drept.
In al treilea rand, aceasta vanatoare de vrajitoare pe care "Cotidianul" si alte canale media o practica in mod sustinut este ea insasi un proces nu doar contestabil, ci intru-totul repudiabil. Nici dupa 17 ani de la asa-numita Revolutie nu suntem capabili sa tratam faptele obiectiv. S-ar putea sa mi se argumenteze ca nu am trait in comunismul acela atroce ca sa pot spune ceva pertinent. Dar as vrea sa le transmit contrapartilor mele ca acel regim era floare la ureche fata de ce a insemnat comunismul in Coreea de Nord sau fata de ce inseamna astazi democratia americana. Mult hulitul control al statului asupra individului e mai puternic in Statele Unite din zilele noastre decat era in vremea lui Ceausescu. Turnatoriile se practica astazi la fel de bine cum se practicau si atunci. In Amerik, culmea, te toarna proprii tai vecini ca nu ai declarat 5 dolari si nimeni nu le face dosar de retea. Delatiunile din presa romaneasca a lui 2007 sunt la ordinea zilei si au aceeasi intensitate ca si cele pe care le ofereau Scanteia sau alte "organe de presa" ale Partidului Comunist Roman. Asadar, intrebarea mea este: aceasta vanatoare de vrajitoare ia amploare astazi sau doar o continua pe cea inceputa in anii de dupa Revolutie (care era reversul partii "chinuite" in "Regimul lui Ceausescu")? Mai stim cine au fost calaii si cine victimele? Sau cine sunt calai si cine victime, in genere? Mai avem repere ale moralitatii astazi? Sau avem nevoie de asa ceva? Cine stabileste daca faptul ca X a turnat un student strain care vindea pe sub mana un blue-jeans sau o sticla de cocart american este unul moralmente corect sau nu? Sau ce diferente sunt intre cel care turna mai ieri la Militie si cel care toarna astazi la Politie? Cred domnii jurnalisti ca astazi nu sunt indivizi care merg de buna voie la Politie ca sa spuna ca in apartamentul vecin sunt niste "ciudati cu creasta rosie" sau niste "arabi cu masini scumpe si dugheana in Regie"? De ce unul care a turnat la Militie e mai blamabil decat unul care a turnat la Politie; de ce unul care a turnat la Securitate e mai blamabil decat unul care a turnat la SRI? Cred ca nimeni nu are pretentia ca ar putea oferi un raspuns general valabil. Cazurile se judeca in contextul lor particular si nu dupa niste etichete general valabile. Asa ca raman la convingerea ca trebuie sa astept o analiza obiectiva a faptelor inainte de a acuza in stanga si in dreapta.
URL: http://www.cotidianul.ro/index.php?id=16302&art=40183&cHash=f4188339ba
Daniela Cutas mi-a trimis un link catre un articol aparut in "The Guardian" si intitulat sugestiv I think, therefore I earn. Facand apel la niste date statistice din Marea Britanie, Jessica Sheperd, autoarea articolului, incearca sa acrediteze ideea ca in ultimul timp se cauta din ce in ce mai mult absolventi de Filosofie. Desi sunt de acord cu ceea ce se spune acolo, cred ca singurele lucruri care conteaza sunt parerile specialistilor HR care au fost intervievati. Si reiau aici doua dintre ele:
//Lucy Adams, human resources director of Serco, a services business and a consultancy firm, says: "Philosophy lies at the heart of our approach to recruiting and developing our leadership, and our leaders. We need people who have the ability to look for different approaches and take an open mind to issues. These skills are promoted by philosophical approaches."
Fiona Czerniawska, director of the Management Consultancies Association's think tank, says: "A philosophy degree has trained the individual's brain and given them the ability to provide management-consulting firms with the sort of skills that they require and clients demand. These skills can include the ability to be very analytical, provide clear and innovative thinking, and question assumptions."//
Cuvintele sunt de prisos.
URL: http://education.guardian.co.uk/higher/news/story/0,,2213665,00.html
Intalnirea din data de 14 decembrie, orele 17.00, va fi dedicata modului de functionare si rolului comitetelor de etica. Toti cei interesati sa participe la aceasta intalnire sunt rugati sa faca un "survey" pe internet despre comitetele/comisiile/review boards de etica.
In al doilea rand, la cererea lui Alexandru Lucinescu am postat tot pentru aceasta intalnire un articol al lui Philipa Foot despre Moral Beliefs.
URL: http://www.ccea.ro/aea/
O aparitie destul de asteptata. Cartea Danielei Cutas, GenEtica Reproducerii. Politici ale moralitatii si moralitatea politicilor, a iesit de sub tipar in urma cu o luna de zile la Editura Ideea Europeana din Bucuresti. Cei care doresc sa o comanda o pot face aici. Este, dupa stiinta mea, una dintre primele rezultate romanesti pe aceasta tema. De acum incolo, cei care sunt interesati in Romania de etica reproducerii au un reper in acest segment al bioeticii.
Daniela, dincolo de colaborarile sale academice cu John Harris si colectivul acestuia de la Universitatea din Manchester, a reusit sa-si puna amprenta si asupra dezbaterilor din Romania in jurul temei reproducerii asistate. Articolele sale despre Cazul "Adriana Iliescu", doamna care a nascut la o varsta inaintata, au constituit o voce aparte intr-o dezbatere dominata de amatori si persoane lipsite de orice pregatire in domeniul bioeticii.
--
CUPRINS:
INTRODUCERE
Partea I: Delimitări teoretice preliminare
1. Filosofie, bioetică, principii, etică medicală
1.1. O abordare filosofică
1.2. Critica implicării filosofilor în etica medicală
1.2.1. Tentativa de asasinare a bioeticii filosofice
1.2.2. Teorie şi anti-teorie
2. Ingineria genetică umană şi eugenia
2.1. Ingineria genetică umană
2.2. Eugenia, pe scurt: greseala ‚naşterii bune’!
2.3. Eugenia, cazul românesc
2.4. Înapoi la ingineria genetică umană: este sau nu este eugenie?
3. Ingineria genetică umană şi dizabilităţile
3.1. Modelul social al dizabilităţii
3.2. Activism al dizabilităţii şi teoria feministă
3.3. Dizabilitate şi diferenţă
3.4. Argumentul „pierderii sprijinului” şi ingineria genetică negativă
3.5. Respingerea argumentului „pierderii sprijinului”
Concluzie
Partea a II-a: Demnitatea şi drepturile umane versus ingineria genetică umană
1. Convenţia de bioetică şi protocolul prin care este interzisă clonarea umană
2. Ce este demnitatea, ce sunt drepturile, şi de ce sunt umane?
2.1. Demnitatea
2.2. Drepturile
2.3. Înapoi la Convenţia de bioetică
2.3.1. Capacitarea celor vulnerabili
2.3.2. Atenţie: moralitate publică! Demnitatea – constrângere
3. Ingineria genetică umană şi aplicaţii ale conceptelor de demnitate şi drepturi
3.1. Despre reproducerea umană ca proces artificial
3.2. Clonarea umană
3.2.1. Clonarea reproductivă
3.2.2. Clonarea non-reproductivă şi cercetarea pe celule stem
3.3. Selecţia intre embrioni
3.4. Terapia genică
3.5. Ingineria genetică umană şi drepturile generaţiilor viitoare
Concluzie
Partea a III-a: Legiferarea moralităţii, cazul românesc: de la ingineria genetică umană la reproducerea asistată
1. Adoptarea Convenţiei de bioetică şi a Protocolului referitor la clonare
2. Studiu de caz: România şi reproducerea umană asistată
2.1. Starea de fapt
2.2. Asupra unei tentative de legiferare asupra reproducerii umane asistate
2.2.1. A fi sau a nu fi un cuplu: ale cui drepturi la reproducere?
2.2.2. Asupra motivaţiei de a deveni părinţi
2.2.3. Statutul embrionului, al copilului, şi al mamei surogat
2.2.4. Cerinţa „vârstei biologice de a procrea”
2.3. Cazul Adriana Iliescu: „problema” se revarsă din agenda formală în agenda publică
2.4. Remarce generale şi „ameninţarea” turismului reproductiv
2.5. Familii potrivite, familii nepotrivite: licenţa parentală
Concluzie
Concluzii: Europa şi abordările legislative „top-down” versus SUA şi strategia nefinanţării. Consideraţii finale
BIBLIOGRAFIE
Intalnirea de ieri (vineri, 30 nov.) a fost rezervata prezentarii de catre Emilian Mihailov a unei metode de decizie specifica pentru contextul biotehnologiilor, metoda dezvoltata in urma cu cativa ani in cadrul unui proiect tip FP5 de catre o echipa pluridisciplinara si multinationala. Aceasta metoda de decizie etica, numita si "Matricea etica", este de fapt un instrument care urmareste sa structureze procesul decizional si care nu functioneaza pe baza de algoritmi. Iar acest lucru este important din mai multe motive: in primul rand, asta inseamna ca nu vom avea de-a face cu o unica metoda, ci cu un instrumentar (un "toolbox"); iar in cazul de fata, echipa care a creat "matricea etica" a mai creat si alte trei instrumente, si anume: "Metoda Delphi", "modelul conferintelor consensului participativ" si "kit-ul responsabilitatii sociale corporatiste" (aka "CoMoRe-kit"). In al doilea, pentru ca se admite ca utilizarea metodei in cazuri diferite, in contexte culturale diferite, nu va conduce niciodata la aceleasi rezultate. Un al treilea aspect important il constituie faptul ca se elimina intr-o oarecare masura calculul consecintelor de tip utilitarist. Outcome-ul introducerii unei biotehnologii (e.g., utilizarea unui hormon de crestere la vaci) ramane in continuare semnificativ din perspectiva analizei dilemelor morale, dar nu va mai fi singurul element din cadrul acesteia.
Am sa revin cu comentarii pe marginea "matricei etice" fiindca interesele mele se indreapta tocmai inspre modelele decizionale din organizatii si instrumentele etice aflata la dispozitia factorilor de decizie. Esecul programelor de etica si conformitate, cred eu, este, intr-o mare masura, si rezultatul abordarii trunchiate a legaturii dintre ceea ce se numeste "corporate governance" si etica si conformitate. Iar sistemele si procesele regulative interne, politicile si strategiile organizationale, precum si programele de training etic si de conformitate trebuie sa se muleze pe structura decizionala dintr-o organizatie pentru simplul motiv ca aceasta da intr-un mare procent profilul organizatiei respective. Nu te apuci niciodata sa scrii un cod etic pentru o firma sau o institutie inainte ca tu sa ai o idee foarte clara despre modelul de "governance" din acea firma sau institutie.